A început sezonul drumețiilor ! Am început și noi în forță, cu un traseu pe care l-am mai făcut, parțial, în trecut: castelul de vânătoare Zichy din Poiana Florilor și cetatea Piatra Șoimului. Punctul de pornire al traseului este la câțiva km după ieșirea din satul Pădurea Neagră, aflat la 15 km distanță de orășelul Aleșd, iar marcajul traseului nostru este bandă roșie. Lungimea totală a traseului dus-întors este de 22 km, dar pentru că noi am reușit să ne abatem puțin din drum, admirând natura și verdele ei, am reușit performanța de 25 km. Am avut o vreme excelentă, și tot traseul l-am parcurs la umbra pădurii, fără efort prea mare.
Castelul de la Poiana Florilor este construit în 1894 de către groful Zichy drept cadou pentru soția lui, însă aceasta nu a fost impresionată, cel mai probabil din cauza izolării sale; castelul avea 365 ferestre (cate zile are un an), 53 de uși (cam câte săptămâni sunt într-un an) și 12 turnuri de diferite înălțimi (câte luni sunt într-un an). În cele din urmă, castelul a primit destinația de castel de vânătoare, iar după al doilea război mondial a fost naționalizat de comuniști. În timpul perioadei comuniste a servit ca motel și restaurant, dar lipsa de preocupare pentru integritatea sa este vizibilă. Se pare că astăzi castelul este în posesia Bisericii Ortodoxe Române.
Avem munți și dealuri cu păduri dese și frumoase, în care încă mai trăiesc vietăți sălbatice. Nu cred că le vom mai avea multă vreme, pentru ca nu le protejăm, ci le exploatăm fără nici o urmă de remușcare. În apropierea cetății am avut o coborâre în vale, apoi urcușul și ocolul cetății. Poteca spre circuitul cetății, făcută prin dreapta, se transformă la un moment dat într-un dezastru ecologic, cu cratere adânci făcute de roțile unor tractoare mari, care trag la vale copacii tăiați. Nimic nou! Asta e soarta unei țări care și-a vândut resursele proprii. Cetatea este oficial în reabilitare, dar arată mai degrabă în paragină. Este atât de trist să vezi obiective turistice în stare avansată de degradare! Fugim de forfota orașului, de zgomotul său nesfârșit, de poluare, dar nici în mijlocul pădurii nu am scăpat. Am întâlnit ATV-uri și motociclete zgomotoase, un biciclist montan rătăcit și o singură familie de drumeți. Cu toate minusurile, am găsit și plusuri. Am reușit să ne calibrăm mental la natura înconjurătoare. Liniștea pădurii, cântecul păsărilor, răcoarea plăcută, parfumul florilor, mirosul de brad…toate ne-au recalibrat ființa și ne-au dat energia sufletească să începem o nouă săptămână cu forțe proaspete.
