Am ajuns acolo, într-o zi minunată de primăvară! Orice călător ajuns în împărăția de culmi, de creste sau platouri, întrerupte neașteptat de văi prăpăstioase, întâlnește, la tot pasul, priveliști de o frumusețe aparte.
Traseul pleacă din centrul satului Rimetea și după 20 de minute de plimbare ușoară, începe urcușul spre creastă.
Speram în secret la o potecă care să șerpuiască ușor, însă urcarea este aproape în linie verticală, pe un grohotiș neprietenos, dar în umbra stâncilor semețe.
Odată ajunși în șa, în partea dreaptă traseul mai urcă puțin până la Piatra Secuiului, iar în partea stângă se continuă la Colții Trascăului. Ne-am odihnit picioarele ostenite de atâta urcuș; am savurat câte un măr zemos, admirând în depărtare locurile unde pământul se contopește cu cerul. 
Întoarcerea în sat, prin spatele crestei a fost aproape la fel de dificilă ca și urcarea; într-o coborâre susținută prin pădure, coborâre în care gleznele îmi urlau să încetez abuzul. Însă frunzele copacilor foșneau ușor în adierea vântului și îmi aduceau aminte să fiu prezentă cu toată ființa la natura din jurul meu.
În drum spre casă, am oprit și în următorul sat, la Colțești, de unde am cumpărat brânză maturată de Torockoi. Merge bine cu struguri!
